Cronici Serie A
Serie A – Etapa a 9-a / Nu te mai preocupa, ești Bomber și astăzi!
24 octombrie 2018
0
, , ,

Amici della Serie A TIM, ne întoarcem în etapa a 9-a, în Cizmă, după câteva meciuri internaționale care ne-au enervat și debusolat de-a dreptul. Sub presiunea Champions League urmează, în rânduri și două degete aliniat, cronica de Serie A.

 

Roma-SPAL 0-2

Primul meci al etapei aduce și primul șoc. Camera de gardă AS Roma nu se face bine. Atunci când lucrurile păreau că s-au mai așezat, i giallorossi trec din nou pe halucinații și convulsii. Chiar și în perspectiva meciului de Champions cu ȚSKA Moscova, unsprezecele de start al lui Di Francesco pare sufocat, prea nou, prea neadaptat. Aceeași senzație. Primul gol care anunță înfrângerea vine ca urmare a unui fault în careu al lui Luca Pellegrini, un fundaș bun, cu potențial enorm, dar care nu trece proba prezentului până acum. Lazzari, om de națională mai nou, cade pentru ca Petagna să o dea în ațe.

 

Roma respiră, nu și la centru. Dzeko este în pasa cea mai prostă exact la un an distanță de poate cea mai bună formă a carierei. La reluare, SPAL dublează lejer prin Kevin Bonifazi, din fază fixă „grație” unei apărări deșarte. Presiunea Romei crește iar. Urmează celebrele zvonuri/știri/povești cu dedesubturi neadevărate care o îngropă la propriu de cele mai multe ori. Una din marile probleme ale clubului, pe care corporația Roma ar avea-o ca task. Dificile.

 

Juventus-Genoa 1-1

La Torino pe-amurgite, vremuri noi, cosmopolite. Stadion plin, vlagă, însă o nouă mică surpriză. Juventus nu se aștepta la un scor mare în fața lui Genoa, echipă bună în acest sezon, cu piese interesante și o energie nouă. Golul juventinilor a venit ca urmare a unui joc alert pe poarta celor din Lombardia, Ronaldo atrăgând blitz-ul pe el. Mulți spun că Ionuț Radu a greșit la gol, ideea e că are toate scuzele din lume în acea aglomerare a terenului contopită cu devieri și multe picioare pe metru pătrat.

Observ că Juventus scârțâie pe flancul stâng al defensivei, acolo unde Alex Sandro și Matuidi, în ordinea aceasta musai, nu fac cea mai bună echipă, iar egalarea de pe acea parte curge atunci când Kouame o trimite în careu pentru Bessa. Am tot spus-o, i biancocelesti au uriașa calitate de a câștiga din inerție. Nu au activat-o sâmbăta aceasta.

 

Udinese-Napoli 0-3

Singura normalitate a zilei s-a întâmplat la Udine, acolo unde, bag de seamă, vedem în acțiune poate cea mai consistentă echipă a sezonului. Atentie! Nu puternică, nu vânjoasă. Consistentă. Adică ceea ce îți lipsește cel mai mult atunci când le ai pe celelalte. Luând în calcul prima boabă, trecută de Fabian Ruiz, aș sublinia și tehnica din dotare, una la nesfârșit se pare.

 

Apreciez că napoletanii au dubluri pe post bune spre foarte bune, unele le știm, altele urmează. E și cazul lui Ruiz, un spaniol de 22 de ani, crescut cu eugenii andaluziene în apropiere de Sevilla. El profită de accidentarea lui Verdi în minutul 4. Deloc departe de sfogliatelle-le lui Insigne, dacă urmărim cum pleacă zmeul din bocanc.

 

Nu rup norii oaspeții, dar nici domoli nu stau, astfel că Mertens din penalty urcă scorul spre periculos, iar Marko Rog liniștește cu un șut-țop, zbenguit de pământ. Acel șut căruia niciun portar nu i-a găsit leac dacă reflexul e neascultător.

 

Frosinone-Empoli 3-3/Bologna-Torino 2-2

Două pe loc ca la Medicină. Am ales așa pentru că inimosul meci al etapei, cel programat duminica la 13:30, a început cu un autogol sinistru atât prin faptul că protagonistul Matias Silvestre era să se și accidenteze alunecând cu piciorele sub el, cât și prin bucuria nenorocită a celor de la Frosinone, de parcă au reușit dintr-o foarfecă… din inox.

Ar fi frumos dacă n-am realiza loteria acestui meci. Apărări și clinciuri de B… destine de B. Niciuna nu profită. De remarcat că a înscris Salih Ucan, acum dezlânit, unul din wonderkidșii de odinioară.

 

La Bologna altă valoare nutritrivă. Dincolo de obișnuitele precipitări bolognese, Torino a arătat un nivel peste. Prin forță și joc, însă nu și prin apărare. Superb Iago Falque. Apoi a făcut ceva Inzaghi și s-au inversat rolurile.

 

Chievo-Atalanta 1-5

Pe Stadio Marcantonio Bentegodi se trăiesc de obicei două stări de spirit. Un lălâie atunci când joacă Chievo, una frumoasă când Verona își strânge forțele, în Serie B. Altă putere. Ca diferență… să zicem „777” și Toshiba. Onest o spun, până la Duracell mai e ceva.

Dacă nu știați, ultima speranță pentru Chievo s-a agățat în acest sezon de Gian Piero Ventura, o figură cândva interesantă, acum una cu riduri multe sub care se ascunde concentrație mare de ură. Nu aș vrea să ne amintim de lecția de moarte lentă din barajul cu Suedia.

Dar hei, la școală am fost învățați să fim buni cu cei în vârstă. Să fim, dar pe Ventura să-l ajute măgărușii zburători, așa cum sunt porecliți băieții din cartierul veronez. Ideea e clară: Atalanta nu l-a trecut strada ci l-a pus chiar în mijlocul ei.

Bagă bine andreaua Ilicic. Bine, aici e doar unul din cele trei.

 

Parma-Lazio 0-2/Fiorentina-Cagliari 1-1

Lazialii au făcut o deplasare bună pe terenul greuț din Emilia-Romagna, unul pe care vom mai vedea surprize care să placă ochiului. Dar și dacă privim din celălalt unghi, nici Parma nu se putea arunca în atac. Nu doar pentru că a lipsit Gervinho, însă i ragazzi di Simone stăpânesc bine arta contraatacului, forța mai trebuie să crească. Astfel că finalul a mutat punctele, Immobile tare sub bară din penalty și Joaquin Correa în prelungiri. Simplu, pentru emulație.

 

În ciuda rezultatului, toscanii nu fac un meci rău, am văzut în continuare stilul liber implantat de Pioli. Boabele s-au schimbat la jumătatea celei de-a doua părți. Apoi s-a ratat frumos pentru un egal peste care omenirea va trece cu bine.

 

Inter-Milan 1-0

Ei, iată că ajungem și la Derby Della Madoninna. Unul mai puțin încrâncenat decât ne-au învățat vremurile. Inter venea după câteva partide bune, hidratante pentru speranțe mai mari decât cele de anul trecut, în timp ce diavolii milanezi nu reușesc să-și depășească acea condiție, la care contribuie majoritar Gattusso. E și mai clar, Rino nu doar că nu creează așteptări, ceea ce e groaznic pentru suporteri, ci și pare mereu nepregătit. Nu a construit o idee, nu produce energie, e inconstant în atitudine.

Inter a fost cea volubilă, gata să construiască, iar pentru ca totul să fie din același algoritm, cucerește finalul, deci meciul. Specialitatea casei în acest sezon. A decis calitatea, cine mai știe să ia de pe foc pastele egalului așa cum o face Spalletti?!

Magistral Icardi prin simplitatea sa de atacant vechi. Plasament și atingere, trebuie doar să privești.

Mă gândeam la Mauro încercând să construiesc un potret a ceea ce știu despre el. Nu credeți că e o practică înselătoare?! Poate de prea multe ori analizăm poze pătrate pe Instagram căutând elitele. Sunt în universități, nu în iarbă.

E cuminte, deși fâșnește sub imaginea sa cu blitz bun. Are dichisul lui 2018, însă expune și naturalul. Dacă mi l-aș imagina la o petrecere cred că și acolo ar acționa ca un profesionist, e genul tipului care s-ar apuca primul să mănânce. El cheamă calculat tortul, el salută ideal la plecare.

 

Samp-Sassuolo 0-0

Câțiva dintre voi îmi certau părerile din cronicile de început, atunci când îi lădam pe cei care jucau și reușeau. Sampdoria e alta în acest meci, Sassuolo la fel. Cine merită, sare în ochi. Analizăm prezentul. De-asta există treimea de campionat, e prima linie pe care o tragi: cine e decent, cine poate mult, le grupăm în trei categorii. Surprizele vor face totul.

 

Timpul ne învinge de multe ori, câteodată aceasta este și soarta cronicii, important e că vine ea, căci na, toți am început în poartă când eram mici. Nu sunt sigur dacă am aflat aici, până acum, diferența dintre Bocelli și Botticelli, dar asta e o șansă bună pe mai departe.

Astfel că Spritzul muzical ? se închină pentru raza noțiunii de Bomber pe care o arată Icardi, cu melodia care încântă Italia de la ziduri și până pe stadione. Daje!

 

Despre autor

George Nistor

Pe aceeași temă

/ Poti citi următoarele postări:

napoli rudi garcia

Rudi Garcia a ales a doua cale

Amici della Serie A TIM, ne întoarcem în etapa a...

Citește mai mult
inter ac milan 5-1

Poză de familie pentru a doua stea

Amici della Serie A TIM, ne întoarcem în etapa a...

Citește mai mult
Carlo Mazzone

Carlo Mazzone se va întoarce într-o luni

Amici della Serie A TIM, ne întoarcem în etapa a...

Citește mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *