Amici della Serie A TIM, ne dăm palma din nou cu gândul la Italia calcistică și ce ne-a mai rezervat ea în minunata etapă cu numărul 7. Unul cu noroc, păcat că a cam dispărut din fotbal.

 

AS Roma-Lazio 3-1

Derby Della Capitale se anunța ca fiind un meci ciudat în ceea ce privește șansele celei care triumfă. În derby, se spune triumfă, nu câștigă. Cu gândul acesta am zburat la Roma. Atmosfera a făcut totul, din nou. Mult vuiet, lazialii mai supărați pe conducere, mai puțină încrâncenare față de cel din turul sezonului trecut. În schimb, am văzut mai mult dorință, mai multă culoare în ochi.

Într-un astfel de meci, noțiunea de precedent nu contează, trecutul are o altă nuanță, înglobează cantitate mai mare de timp. Astfel că Roma a știut că unica ei șansă e să conducă jocul și să dețină pasele, după atâtea eșecuri și răni produse în acest start.

 

Așa a ieșit și «tacco bello» al lui Lorenzo Pellegrini, cum a titrat Il Romanista, cotidian dedicat suporterilor romanisti, de altfel unicul cotidian din lume dedicat suporterilor unei echipe de fotbal. Dragoste mare!

 

Un călcâi finuț și tare totodată, care se bate cu cele ale lui Pastore, cel puțin până acum. Nu m-aș opri doar aici, aș spune că a fost meciul lui Pellegrini cel pe care îl așteptau toți.

La egalare, pe Federico Fazio îl trădează lentoarea vârstei. Știm din viața de zi cu zi cum e. Acel blocaj. Nu e Immobile cel care să te neglijeze.

Și acum urmează povestea acestui derby, care poartă numele celui care își trage sufletul spre revenire: Aleksandar Kolarov, omul care nu a trădat, ci s-a dezis, iar aici e o istorioară pe care aș dori să o transpun cândva în tema „ce e fotbal și ce e boala fotbalului”. Datează din 2010, atunci când lazialii își doreau să piardă în fața lui Inter, pe teren propriu, pentru ca Roma să nu câștige scudetto. Așadar, Roma să îl piardă în detrimentul lui Inter.

 

Dă-i o lovitură liberă lui Kolarov! Aș face chetă pentru asta.

Mi-a plăcut mult că i giallorossi s-au ambiționat frumos, deși scorul era de partea lor. Știau că au gresit tocmai în sensul asta, iar punctele neluate cad greu pe linia trasă la final. Ca urmare a acestui fuleu s-a făcut 3-1 prin capul „certatului” Fazio.

Stereotipul crizei mai cade puțin, de unde deduc că motivația e totul. În absolut tot. Mă gândeam zilele trecute, orice are la bază motivația. Inclusiv insomniile. Trebuie să îți propui, nu să caști ochii. Ăsta e primul pas.

La acest capitol aș mai concluziona că Derby Della Capitale este în continuare unul ucis de TV. De transmisia TV. Pe stadion a fost superb și plin, doar jos la Tevere mai puțină lume, din rațiuni ce țin de pistă și exces de lumină. Fonic nu mai vorbim. Doar zumzet pe sticlă, iar ambianța foarte redusă.

 

Inter-Cagliari 2-0

Pe Meazza, sarzii nu au venit chiar cu toate energiile necesare unei victorii. În schimb, le-a avut Lautaro Martinez, pe cât de talentat, pe atât de energic, iar când acestea două se întâlnesc iese o scânteie aparte în fotbal.

 

Pentru 2-0 l-a completat Matteo Politano, băiatul care ține berea, cu un stâng de argint, din vole. Cragno e în genunchi când mingea străpunge careul mic.

 

Celălalt chel de pe bănci, Rolanda Maran, strânge din dinți la final de parcă a fost foarte aproape. Aproape de gară? De feribot? Aproape de ce?!

 

Juventus-Napoli 3-1

Celălalt derby al etapei s-a jucat pe Juventus Stadium. Cu stegulețe atent imprimate, cu lumea în două culori, merchandising curat level 1000. Prea curat.

Zielinksi mușcă bara în prima parte, ca semnal pentru deschiderea scorului ce avea să fie produsă de Mertens, după o fază muncitorească, cu pressing și vânare de minge. Callejon știe să profite cel mai bine de aceste mingi.

Nu există unul peste la acest moment, la primele cinci din clasament. Apare acolo unde trebuie și muncește cu rezultat.

 

Însă tot ce pregătise Ancelotti, cu această poziționare sus, avea să se întoarcă împotriva lui într-un meci în care vulpoi precum Mandzukic stau la pândă. Croatul face dubla și bag de seamă că funcționează foarte bine cu Ronaldo.

Juventus a fost peste tot în aer, așa cum era de așteptat dat fiind statura napoletanilor. Apare și Bonucci în plasă. Dacă nu intră din prima, urmează o deviere decisivă și tot așa. Poate că Ancelotti nu a ales bine, dar cred că a fost unica șansă. Mult prea diferite aceste două squadre.

 

Bologna-Udinese 2-1

Prânzul de duminică te pune la masă cu ochii în Bologna – Udinese. Multe ocazii la poartă în primele minute, teste pentru portari, semne de zi bună pentru neutri. Scorul este deschis după o neîncetare a zbaterii lui Ignacio Pussetto, winger și central la nevoie, adus de la Huracan. Argentinienii, acești frați, impuși de natură, cu italienii. Ar putea fi o figură interesantă după cum a lovit-o cu exteriorul.

 

Și că tot ne dusesem în acea zonă geografică, paraguayanul Federico Santander rezolvă primul pas spre cele trei din traistă. Trimite acolo unde portarul își poate rupe mâna.

 

Al doilea este făcut de Orsolini. Bologna a îndrăznit mai mult pe bătrânul Dall’Ara.

 

Fiorentina-Atalanta 2-0

Arhiplin la Firenze. Soare mult și soarele Chiesa, din nou. Îmi place de Federico pentru că nu renunță. Aleargă după orice minge în aut, după orice pasă proastă. Evident că nu e bine să faci asta tot timpul, dar ochii se fac mari la aceste acțiuni. Și nu doar atât, are și reușite în aceste eforturi. Chiesa pare tipul care vrea să arate totul meci de meci, pare că vine dintr-o mare de fotbaliști care nu au reușit să ajungă în primul eșalon, din acest punct de vedere este un exemplu pur.

 

El este protagonistul deschiderii scorului într-un meci în care puțin mai sperau. Spun protagonist pentru că în viață, de multe ori, unul este protagonistul, altul fructifică. Aici îl avem pe Veretout.

Gollini face parada etapei, la golul din lovitură liberă al lui Biraghi. Frumos șutat, dar mai frumoasă parada aceasta pe care nu o va păstra nimeni și nimic în istorie.

 

 

Chievo-Torino 0-1/Frosinone-Genoa 1-2

Citeam săptămâna trecută că cei de la SPAL o au ca model pe Chievo, în filosofia de a rămâne constant în Serie A. Dacă e să fie așa, mai bine nu. Dacă ne așteptam ca Chievo să nu arate nimic, ei bine, nici Torino, această echipă tip selecție precum casetele din 2000, nu izbutește mare lucru, deși reușește victoria pe final. Aș trimite într-un plic gros, pe adresa lui Ilie Dumitrescu, spre analiză clară și vehementă, pasul de dans nonconformist al fundașilor la golul lui Zaza.

 

La Frosinone, Genoa se impune din nou prin Piatek. Aceeași lejeritate diabolică. Piatek e mai ales despre lejeritatea golului, iar faptul că nu îmi aduc aminte de un altul cu această abilitate, mă îngrozește de-a dreptul. Din superstiție nu comentăm mai mult. Vă spun, vom mai vedea. Peste douăzeci și cinci de boabe e pariul meu.

Și una de la Sandro, asistent medical pe ambulanță. Știți, cei care fac asta au un loc aparte în Rai, chiar dacă o scoatea Ionuț Radu cumva…

 

Parma-Empoli 1-0

Pe Stadio Tardini să cânt îmi vini. De dragul vremurilor de altădată, Parma nu doar că reușește o nouă victorie, una liniștitoare dacă o țin tot așa – vorba fanului către artist, ci o și securizează ca atunci. Gervinho lovește din nou și încep să îl apreciez mai mult și pe cel care îi dă pasele, nu doar pe el. Asta și pentru că e foarte greu să îl anticipezi. Mă rog, la asta lucrează Roberto D’Aversa, nu eu.

 

Sassuolo-Milan 1-4

Programul duminical se încheie crunt pentru sassuolezi (brevet, vă rog!). Se anunța mai greu, dar Milanul a trecut fără probleme de ragazzi lu’ Mapei. Gattusso a început cu Castillejo, falso nueve. Kessie până la pauză, fals 9 – le de care scriam mai sus și Suso cu o doppietta s-au trecut ca flămânzii pe tabelă, de parcă au intrat meciurile-n sac.

 

Când e cu șut, când e cu întoarcere și când ține bine mingea la picior e Suso.

 

Frumos și al lui Djuricic de onoare.

 

Sampdoria-SPAL 2-1

Luni, la Genoa, cei din Ferrara au mușcat primii pe bază de șut și gol din respingere. Dar ce e să conduci dacă nu îl blochezi pe „Bandito” Defrel?! El o aduce în față pentru golul lui Linetty cel din voievodat și tot el se lasă pe ea, când trage pe jos și își pune cagula din nou. Pentru a cincea oară în sezon.

 

Serie A tifosi, ne-a plăcut și într-a 7-a, capacitatea vine. Mult prea rapid pentru drumurile mele în Cizmă. De-ale turismului 2018, mă întorc cu o durere de spate de-a dreptul dezonorantă, da’ Roma respiră în continuare aerul său fantastic, e superb și toamna, îmi place că se ascultă tot mai mult muzică independentă pe la colțuri și în baruri. Gazzelle, Canova, Galeffi, Coez… știți voi, băieți pe care îi mai găsiți pe la finalurile cronicilor.

 

Și pentru asta, Spritzul muzical ? se face cu un ragazzo ceva mai mainstream, pornit de jos. Marco Mengoni. E frumos să fii liber.