Amici della Serie A TIM, s-a făcut la loc marți, cine a fotbal să strângă. Urmează o nouă cronică din campionatul Italiei, o etapă mult așteptată, care conturează certitudinile pentru ceea ce va fi bătălia finală din retur, pe locurile încă neadjudecate.
Roma-Torino 3-2
Prima stație, în Cetatea Eternă, cum îi spune insistent de simpatic Daniel Scorpie. La Roma, stresul cel mare a trecut, e loc de ceva mai multă speranță, căci tinerii se descătușează mai rapid. Un meci cât patru anotimpuri, nu doar meteorologic. A ieșit la rampă din nou Nicolò Zaniolo, mijlocașul ofensiv debutat de Di Francesco cu mare curaj și nevoie pe Bernabeu. Tehnică, venă întinsă și viziune: 19 ani. Un gol care, la prima vedere, nu-ți umple sufletul, dar la reluare apreciezi efortul.
Deh, tinerii lor și tinerii noștri.
O monedă de schimb care atârnă greu pentru Inter în afacerea Radja Nainggolan.
Un ROBOR milanez prost calculat.
Era de așteptat ca Roma să-și revină și să o ia din nou pe valul sus al entuziasmului, mai ales când acesta este produs de sânge proaspăt. Pentru victorie a înscris Stephan El Shaarawy cel prolific. Nu se prăbușește așa ușor Imperiul Roman. Și oricum, când s-a prăbușit data trecută, s-a întâmplat pentru că nu era bine făcut.
Udinese-Parma 1-2
Parmegianii demonstrează că din greșelile istoriei se poate învăța frumos, iar ceea ce se întâmplă la Parma pare a fi un plan foarte bine pus la punct, serios. Băieții din Ducat sunt pe locul 9, la jumătatea clasamentului, ceea ce se traduce printr-o eventuală evitare lejeră a retrogradării, la revenirea în primul eșalon.
Inglese și Gervinho sunt în creștere, iar pe ivorian pare să-l fi uitat adversarii. Îmi aduc aminte, în al doilea sezon de la venirea în Cizmă toți adversarii îl cunoașteau ca pe furculița cu care mâncau tortellini cu sos alb, deci infinit mai greu pentru el.
Inter-Sassuolo 0-0
O luptă mult prea strânsă la centrul terenului, cu apărări în zi bună, la locurile lor. Acesta a fost cursul jocului, parcă dictat de lipsa fanilor care produceau energia,dar poate și de limitele lui Spalletti. De cealaltă parte, Sassuolo capătă valențe puternice anti-Inter, un adevărat complex pentru i nerazzuri.
Frosinone-Atalanta 0-5
În Sud am văzut cum munca te poate duce foarte sus. Trebuie doar să îți folosești foarte mult resursele, să cauți să le îmbunătățești și să le dezvolți pas cu pas fără să le afunzi. Așa face Atalanta de câțiva ani buni: crește, asigură tot ce e mai bun propriei academii și departamentului de scouting axat pe ceea ce poate recruta din țară, respectiv îmbunătățește jocul prin implementarea unor jucători, trecuți de prima parte a carierei, care să închege echipa și stilul de joc. Aceasta e definiția Atalantei, echipa care produce cel mai frumos și bine cantitativ, în opinia mea. Peste oricare alta în acest moment, la acest capitol.
Povestea lui Gianluca Mancini se scrie deja, se adaugă cifre și zero-uri în coadă. Urmează doar să o audă cât mai mulți. Fundaș central modern, major de patru ani, cu cap stabil, anticorpi. Cele mai multe goluri ca fundaș, din campionatele puternice ale Europei în acest sezon, el le-a marcat.
A fost weekendul lui Duvan
Cum îmi place mie să îi spun, un dulap. Cu patru uși, după cele patru goluri marcate ieri cu…
Publicată de George Nistor : calcio smoker pe Luni, 21 ianuarie 2019
SPAL-Bologna 1-1/Fiorentina-Samp 3-3
În Ferrara și-au luat paninii în rucsacuri și au plecat spre meci din nou. În zonă, ziua are un singur eveniment: meciul și atât, fie cer azur sau nu. După golul lui Palacio, a la anii ’90 ca traiectorie, Bologna încă spera că mai saltă puțin de pe locurile de retrogradare, însă fără succes. Gravele probleme nu-i dau pace lui Inzaghi și postului său, incapabil să schimbe ceva. A rezolvat Kurtic cu egalarea, nici gazdele nu-s prea bine, dar măcar statutul e asumat.
La Firenze am avut parte de un meci frumos. Genul de meci pentru care nu te pregătești. Apropo, ați observat?! Cum cobori la Mega pentru câteva beri și ceva de ronțăit, cum se termină 0-0?! O fractură de karma. Fă-ți stocul, să știi o treabă.
La prima vedere, cu Fernandes eliminat în minutul 39, îți vine să spui că este un egal meritat de Fiorentina, punct cucerit la ultima fază de Pezzella. Eu aș aprecia Sampdoria pentru că a vrut mai mult, pentru un Quagliarella care-și bucură sfârșitul carierei zâmbind fotbalului. Parfum are și revenirea lui Muriel în Serie A, la toscani, cel despre care Pioli spunea că e singurul care îi amintește de „Il Fenomeno” Ronaldo.
Cagliari-Empoli 2-2
A fost o gură de respiro pentru cei de la Empoli, deși sarzii au egalat nesperat pe final prin Farias. Primul punct pentru oaspeți în ultimele cinci partide. Pe 17, loc salvator, dar în spate suflă din onoare bolognezii.
Am văzut din nou în acțiune poate cea mai bună lovitură de cap din Serie A, în acest moment: Leonardo Pavoletti.
Napoli-Lazio 2-1
Lazialii nu au arătat mare lucru pe San Paolo din Napoli, catalizând astfel propriul lor statut pentru acest sezon. Se spune că un campionat ți-l câștigă apărarea, iar meciurile atacanții. I biancocelesti nu se pot gândi la campionat, dar nici la meciuri câștigate perpetuu de Ciro Immobile. Meciurile cu adversari grei sunt poveri psihedelice frustrante, spun asta și având în vedere declarația celuilalt Inzaghi. Simone neagă vehement eliminarea lui Acerbi.
Milik prinde sezon bun.
Genoa-Milan 0-2/Juve-Chievo 3-0
Meciurile de luni. Unul aruncat în hăul zilei, celălalt în prime time. Nu pot înțelege, oricât am da-o pe piața Asiei, de ce Genoa-Milan a fost programat la 15:00, ora locală. Care-i faza?! Avea Higuain de prins rata de Londra?! Se putea și altfel, nu să distrugi productivitatea a mii de firme cu angajați milanezi. Așa se externalizează profitul!
Borini și Suso au rezolvat. Vine Piatek la Milan, așteptăm proba maturității profesionale.
Dincolo, Juventus a închis sec etapa. Dacă în tur Sorrentino l-a disperat pe Cristiano cu intervențiile sale, apărând chiar și cu fața, motiv pentru care și-a spart nasul, în 2019 băiatul sur și-a păstrat aptitudinile, atât cât a putut și a apărat și un penalty portughezului.
De remarcat Douglas Costa, pași bine aleși, șut perfect, deci faza totală.
Spritzul muzical ? se face pentru momentul adevărului ce va să vină în urmatoarele etape, contopit cu fantezia adusă de tinerii campionatului. Am văzut goluri trăite frumos, am văzut energie! Se conturează o luptă anevoioasă pentru ceea ce urmează de la locul 2 în jos. Martori tot noi, iar asta e superb! Daje!
Sursă foto principală: asroma.com