Amici della Serie A TIM, a curs cu fotbal în această săptămână, etapă după etapă, întrucât cea de-a 10-a a primit statut de intermediară. Și cum runda 11 stă să înceapă, se dă prin făină practic, cronica de campionat ‘talian ia o formă mai scurtă, dar dublă, așa cum va fi, de acum înainte, în situațiile alerte cu concluzie la pachet.
Câte-un egal însuflețește
În prima, Juventus și Inter nu au reușit să câștige, ceea ce a ridicat niște sprâncene și a tresărit speranțe, fie ele și de-o șchioapă, în inimile suporterilor de echipe rănite. Lecce și Parma s-au ținut tari în fața lor. Cum se întind ele, sezoanele, pe doi ani, de data aceasta nu se va mai termina din primul: sunt lacune mari. Jocul lui Juventus nu convinge, iar asta îi frustrează inclusiv pe jucători, care se lamentează, în mod colectiv, continuu pe teren. Lui Inter cred că îi lipsește Sensi, poate că la asta se referă Conte atunci când spune că nu are lot. Oare?!
Cresc i ragazzini
Puștii pe care îi așteptăm să sclipească, au început să-și arate calitățile în această bucată de campionat, a fost nevoie să treacă niște timp.
Cu Milan, Zaniolo a făcut un meci de notă foarte bună în Gazzetta. Deși e o certitudine, fanii Romei abia au așteptat să-i întoarcă obrazul lui Capello, cel care, în urmă cu o săptămână, într-un flash-interviu în legătură directă cu studioul Sky, îl sfătuia pe Sebastiano Esposito, perla lui Inter, să nu se ia după Zaniolo.
Problemele lui Zaniolo cu nervii în teren sunt bine cunoscute, e incontrolabil în ceea ce privește cartonașele, de-ale vârstei. Alte „probleme” ar mai fi incisivitatea din atac și tăria cu care vrea să tranșeze cu gol, din talent. Balanța cu talere e pe bancă, o ține cel care stă mai mereu în picioare.
O declarație ciudată și fără miză dată de signore Fabio, a mirat pe toată lumea. Respect din vorbe și din promisiuni oricum nu prea mai avea, uite că vârsta nu suflă cu gratitudine pe vorbe.
Tonalli, unul dintre băieții mei, e tot mai impresionant. Nu doar golul pe care i l-a dat lui Radu mă face să cred asta, ci și modul în care a început să dea drumul paselor.
Pe aceelași derdeluș înalt mai sunt Cristian Kouame și Kulusevski. Ivorianul rupe consecutiv: cu goluri din semifoarfecă de antilopă și șut săltat.
Se salvează din mentenanță
Venirea lui Thiago Motta la Genoa a adus o schimbare fantastică, în doar câteva zile. A învins Brescia și a fost foarte aproape să obțină un punct cu Juve, nu l-au lăsat lamentările menționate câteva rânduri mai sus.
Tactica sa 2-7-2 nu produce, nu are cum așa rapid, dar dezgheață. Echipa sa devine capabilă să lege pasele, să construiască atacuri, e și o chestiune de atitudine aici.
Spun mentenanță pentru că dezinstalarile și instalările de allenatori în Serie A se fac pe silent, fără mare tărăboi, iar asta e plăcut urechii. A plecat și Igor Tudor de la Udinese. Gattuso și Zenga așteaptă un ultim telefon.
Trubadurul săptămânii
Fiorentina a pierdut cu Lazio, dar planurile lor sunt mult prea mari pentru a se întrista din nimic. Rocco Commisso, patronul toscanilor, tocmai a cumpărat un teren lângă Firenze, pe care se va dezvolta o bază sportivă state of art, cum s-ar zice. Dezinvolt Rocco!
S-a jucat un fotbal ok în cele două, așezat, dar și cu mult fum pe fundal. În continuare cred ca Italia dă arbitri de top, doar că în ultimul timp au devenit regii meme-urilor, iar asta e al naibii de greu gestionat. Mai în oglindă, băieți, mai responsabili! Cu Vasco, de viață și reflecție, facem Spritzul muzical ?. Daje!
Sursa foto deschidere: fotomontaj geonis.ro