Doi olteni trecură podul,/ și-napoi trecu Rădoi/ câți olteni trecură podul/ înainte și-napoi?/

A fost cea mai tâmpită ghicitoare a copilăriei mele, nu știu de unde născută, poate că e folclor. În acei ani de gimnaziu cu ceva spumă de fotbal, Rădoi era în mentalul colectiv asemenea unui ministru sau albumului cu abțibilduri pentru care îți cumpărai croissantul. Ani cu substanță de informație. Mai puțin zbuciumată, mai așezată, mai a tuturor.

Am citit dăruirea în numele lui care aduce a sinonim pentru dualitate, înțelegeam puține și pe acelea, în pauzele dintre ore, le rumegam pe betonul sărăcăcios al terenului găurit, îți mai cădea o nucă în cap și îți reveneai din fotbalist.

În 2009 l-am pierdut din vedere, zece ani mai târziu, la guler alb, Rădoi devine selecționerul României. În falsa ipoteză a lipsei de experiență ridicată înalt azi, nu voi convinge, îmi voi aminti.

Au fost pași ai maturizării după ce Mirel a spart geamuri de vestiar, a pariat de nervi că nu ia titlul arătându-le, la mașină, jurnaliștilor biletul jucat. A condus fără permis.

Vor fi armele de acuzare la nervi, pe care unii ar putea doar să le încarce.

Pe teren, a căutat și a pus piciorul, a luptat. Tot o luptă era și când afirma cu degetul în microfon că sunt pianiști cu salarii mai mari la Steaua. Tot o luptă și cu autogol în preliminariile de Champions.

Gândurile de după accidentări nu macină mereu. Uneori te aruncă în hău, alteori ordonează destine.

Plecarea în Golf i-a redat independența financiară de astăzi, ce îl ajută să fie antrenorul profesionist fără de compromisuri. Un lux pentru fotbalul nostru cu bani puțini. Acolo unde nu sunt finanțe, apare negura coruptibilă, voluntariatul susținut, transformarea meseriei în plăcere de timpul liber. Aici, profesionalismul își cumpără sfoară.

Munca de la tineret consider că s-a cernut în certitudine după Europeanul U21. Nu înainte, nu în timp ce. Dacă ce-am vazut în vară am numit ca fiind atipic, ciudat de frumos și curajos, în preliminariile pentru următorul turneu final, naționala mică a îmbrățișat figuri noi, unite rapid.

N-am avut răbdare și am strigat către echipa mare ca vrem tinerețe, după care ne-am zis să o facem treptat, de teama unui val pe care nu-l cunoșteam.

Contra si Daum au promis ca muncesc, doar că asta era trecut, cel mai probabil în contract, la capitolul Responsabilitățile și obligațiile angajatului, nu ca țel sportiv național. Oare chiar atât mai avem de arătat? Antrenorul-prieten promite că modelează vise, le ia în pumn și le eliberează, fără limită, fără ceruri. Pentru ca mai apoi munca să împlinească, cu adresări pe numele mic și talent răscolit cu o disciplină de tip nou.

Nu aș găsi o vină pentru că și-a dat share location lângă reconstrucția îndrugată de Răzvan Burleanu. Și-a dat și lângă naș, nu uită. Nu a iertat și învață.

Nu cred în această teză a lipsei de experiență. Cu bune și rele, cine nu-și trăiește devreme nebuniile le face în momentul lui cel mai bun, când mulți îl vor privi ca un matur eșuat.

Cred în Rădoi și în mai binele căutat mereu, metodic.

Poate că nu va salva, dar nu e atât de devreme pentru el, pe cât de târziu e pentru noi.

Sursă fotomontaj: geonis.ro