Ne place sau nu, acolo unde banii mulți își fac loc, orice poveste frumoasă se ruinează. Instituția „Messi” informează oficial instituția „Barcelona” că vrea să plece, aici s-a ajuns.
De ce nu toate acestea într-un cadru mai apropiat?! Sau mai elegant, printr-o conferință de presă.
Pentru că un contract de star mondial în fotbalul modern nu are trei foi și un act adițional de încă două. Sunt angajamente complexe, cu condiții multiple. Asupra acestora, planează contractele de publicitate care dictează aproape totul după ce s-a construit perfect, cu investiții și armată de profesioniști din diverse domenii, relația jucător-club din toate punctele de vedere. Toată situația ar putea trăda că Messi cere să plece, dar nu știe cum.
Marketing-ul poate decide tot în acest caz. Cred că, în acest context, ruperea contractului pare total nesustenabilă, pentru niciuna dintre părți. Vor verifica avocați, se poate ajunge la această concluzie, iar apoi să vină liniștea.
E posibil și ca Josep Maria Bartomeu să plătească cu funcția, pentru a-l zgândări pe Lionel în orgoliu și pentru promisiuni credibile din partea unui om nou.
Ipoteza cu «puterea» lui Koeman în club e o copilărie.
Se anunța a fi anul cu un mercato plat. Va fi cel mai aprins.