În cea mai anormală ediție din istoria Champions League, rezultatul a fost unul logic. A triumfat echipa care a câștigat toate jocurile, a învins echipa cea mai puternică din competiție. A câștigat echipa. Fotbal, încă sport colectiv.
A fost efervescentă prima repriză, ceea ce putea activa explozia individuală de la PSG, care nu face „poc” la comun pare-se. A fost din nou fascinantă siguranța lui Bayern, pe care i-o dă conștientizarea că sunt mai puternici, o calitate care nu se cumpără, ci se face în ani de muncă.
Nemții programează. Nemții organizează.
Că Tuchel a greșit tot, nu e o surpriză atunci când speranța ta stă la nesfârșit în soluții de tipul Choupo-Moting. Marquinhos nu poate fi mai mult de un fundaș împins cu forța la mijloc.
La parizieni, nimeni nu a evoluat la nivelul său. Neymar și-a adus boxa la stadion, dar fotbalul nu s-a activat prin bluetooth. Un star care nu va trece niciodată de statutul de idol al adolescenților, mi-e din ce în ce mai clar. Nivel: Hannah Montana. Mi-ar fi plăcut la 12 ani.
În mod normal, pentru Paris Saint Germain ar trebui să fie un final de ciclu, după care să se schimbe structura echipei. Nu se va întâmpla, Nasser Al-Khelaifi tocmai l-a validat pe viață pe brazilian, după victoria cu Atalanta.
Cât de ușor îl uitase unii pe Manuel Neuer pe motiv de CNP bătrân. Când își ridică mâinile, cucerește tot careul. Când foarfecă picioarele, nu mai ai șanse nici pe jos. Pe sus s-a asigurat deja când face asta. Așa ceva e fără precedent în fotbalul modern.
Îmi place că se vorbește de Kimmich la superlativ. A contribuit și Mourinho cu interviul său, a stârnit idei. Ca o paranteză, ați observat cum s-au schimbat polii antrenorilor?! Mourinho și Guardiola nu mai sunt de top. Modele: Thomas Tuchel, Rudi Garcia, Julen Lopetegui. E o problemă de percepție.
Altfel spus, sper că acest format de Champions, cu manșă unică, va rămâne doar o soluție de avarie. Semnalele transmise de Ceferin, din ultimele zile, sunt altele. Nu am face decât să ne aruncăm în hăul surprizelor de dragul unui spectacol absurd care răstoarnă valori.
Sursă foto: goal.com