Andrea Pirlo pe banca lui Juventus e o imagine pe cât de neașteptată, pe atât de greu de construit înainte. Unicul italian care-și dormea liniștit nopțile de Mondial ’06 – după cum povesteau Totti și colegii de Squadra Azzurra – a preluat în această săptămână, tot calm, flipchart-ul lui Juventus. Cel cu pretenții frânte, atent mâzgâlite, dar niciodată duse la capăt.

La o zi după finala de Champions League, regizorul de altădată a salutat echipa și a oferit presei câteva cuvinte elegante, trasate dintr-o liniște de care nu pare să se despartă nici chip.

Personal, am urmărit îndeaproape instalarea cap-coadă a lui Pirlo, atât mediatic cât și din punct de vedere tehnic. Am observat un antrenor proaspăt, cu o pelerină imaginară de vechi tehnician, care dă impresia că știe ce poate realiza.

Fără emoții, fără revoluții și alte idei creative.

Reconstrucție silențioasă. Cu mâinile în buzunar

Informația că Il Regista va deveni antrenorul principal al lui Juventus a fost un secret păstrat între doi oameni: noul tehnician și președintele Andrea Agnelli, nimic mai mult, nu a răsuflat spre vânătorii de știri. O dorință, se pare, a finanțatorului ajuns la concluziile unor ani în care nu s-a reușit câștigarea Ligii Campionilor, vis care arde.

Privind în spate, Juve avea foarte multe soluții. Cu ochii mari acum, despre Pirlo poți să spui că merita șansa. Ba chiar să crezi că cel mai mult dintre toți. În realitate, e doar curiozitatea care ne roade.

Juventus își propune o reconstrucție neagitată sub domnia, cel puțin de imagine, a celui mai elegant silențios din fotbalul modern.

Pirlo și-a pus mâinile în buzunar de la intrare și până pe gazon, ba chiar și în timpul primului dialog cu Ronaldo, semn că își va păstra liniștea și nu va exterioriza nici de acum înainte, un aspect ce ar putea deveni fatal într-un vestiar cu grei, care trebuie să fie înlocuit treptat cu fotbaliști noi, nu îmbunătățiri cum s-au făcut până acum.

I bianconeri au o singură șansă pentru obiectivul fixat: să schimbe ierarhiile interne și să intervină o altă atitudine. Lipsa celei din urmă s-a văzut cel mai mult în duelul din optimi, cu Lyon, atunci cănd torinezii nu au avut forța mentală de a ataca curat, fără mâini pe sus. Aici, Andrea promite un entuziasm de tip portabil pe care nu-l arată, dar susține că îl deține.

Nu a dat asigurări, nici măcar că el va fi altul decât îl știm, în noul rol. Cu un singur subiect a fost ferm, pe vocea sa gravă: Gonzalo Higuain nu se va mai intersecta cu fotbalul său, va pleca. Dacă vreți, argentinianul e semnul evident al finalului, mult prea tărăgănat, de ciclu al echipei. Pipita e ținut de contracte de ani buni, pentru că în lumea civilizată nu poți fi trimis la antrenamente cu liceeni de la „Mircea Eliade”. Angajamentul e asumat.

Andrea Pirlo – soluție de avarie, nu simbol juventin

Așa cum explicam anterior, Juventus și soluțiile de avarie nu au niciun numitor comun în ultimii ani, întrucât clubul a beneficiat an de an de fonduri substanțiale, pe care le-a multiplicat constant, prin performanța internă premiată financiar, marketing și vânzarea unor jucători aflați în afara proiectului. Cazul Paul Pogba și cazuri mai mici, dar cunoscute, de jucători vânduți la prețuri exorbitante, mult peste valoare, care bat la ochi și acum. Exemplu poate fi vânzarea lui Stefano Sturaro la Genoa pe 16,5 milioane de euro, sumă dovedită, dar neînțeleasă de nimeni.

Rămâne între cunoscători.

Și totuși a existat o discrepanță între cele două părți care și-au semnat viitorul. Dacă Pirlo nu a anunțat nimic, așa cum adora să procedeze și pe teren, pentru ca mai apoi rândurile să se succeadă, iar camerele să redea în buclă măiestria, Juventus a pregătit altfel intrarea fostului jucător în cabina în care și Ronaldo are un cuvânt.

Și-a adus aminte de origini, l-a prezentat ca pe un simbol, ca pe un jucător care a fost reprezentativ doar pentru Bătrâna doamnă în cariera sa, fiindcă era pe placul suporterilor care trebuiau liniștiți în ziua imediat următoare eliminării, dar poate și din rațiuni de branding, întrucât la capitolul acesta – loialitate ca noțiune – clubul s-a îndepărtat, în perioada recentă.

Pirlo nu este simbol al lui Juventus, deși asta s-a indus cu succes. Ci un jucător care s-a lasat recrutat mereu, fără să aplice, în condițiile lui, în tabieturile și planurile lui profesionale.

Dacă vreți, o situație care dă peste cap orice teorie de HR. Una care a existat și care acum promite o continuare în Serie A, în perspectiva noului sezon. Pare job-ul perfect, deși va căpăta valențe necunoscute, pentru ambele părți. Misiunile diferă.

Un altfel de italian job.

Fotomontaj: geonis.ro