Nu e nimic mai deranjant probabil, într-un vestiar în care se respiră un aer tare așa cum e la AC Milan, decât să-ți răsufle statutul în media și să facă ecou în subconștientul tuturor, chiar dacă nu e un secret.

În urmă cu două zile, Ciprian Tătărușanu a răbufnit în presa din Italia, înainte de Derby della Madonnina. La ei, moda e ca legendele să vorbească în prefața unui meci care arde tot orașul pe dinăuntru, plus o săptămână după. Legendele, nu jucătorii.

Din liniștea care-i dă energie, Tătărușanu, unicul titular sigur după accidentarea lui Maignan, a dat întrebărilor simple un răspuns cât un titlu de știre.

„Nu sunt rezerva nimănui și nu sunt așa bătrân cum spuneți”.

Retras de la națională, Tătă nu are cum să îi învețe pe italieni că bătrânețea nu există, pentru că știu deja. A fost un mesaj pentru România și pentru noi toți cei care ne ghidăm după câteva etichete pe care nu le pricepem din fotbalul nostru absurd.

În Italia, al doilea portar contează enorm în calculele unui sezon întreg, echivalentul profesionistului care trebuie să intervină atunci când e cea mai mare nevoie. Valoarea adaugată.

Tătărușanu a apărat un penalty la 1-1 în Milan – Inter în fața lui Lautaro Martinez, acesta fiind și scorul final, iar fanii rossoneri nu-și așteaptă șicanele o săptămână întreagă de la verișorii de dincolo de Dom.

Cu două de zahar sau nu, la 35 de ani e bornă atinsă, nu lașitate profesională.

Al doilea, nu rezervă.