Nu doar că-ți bagă și-n traistă. Sâmbătă, în zi bună cu meciuri, s-a disputat PSG – Strasbourg. Pentru cei care au văzut meciul, mai puțin pentru cei care au urmărit doar rezumatul video – căci uneori secundele trădează cronologia evenimentului, am văzut o mostră din vorbit pe teren.
Clișeu sau nu, e o noțiune care există și care se transpune rar în contextul fotbalului actual, crud cu șansele, conciliant cu băncile cu scaune tot mai impunătoare, asemănătoare cu tronurile de altădată. Antrenorii nu mai trec peste conflicte, ci predau lecții, iar teoria de a intra cu răutate benefică pe teren e tot mai fantasmagorică, arhaică.
Ca nuanță, cel mai probabil vorbitul ăsta pe teren vine din timpurile în care fotbalul era amator, mai mult sport, mai puțin industrie. Deci linia de producție neclară, așa că erau multe de demonstrat, că funcționează fabrica.
Cuibul de talente neproductive colectiv de la Paris Saint Germain ar fi putut să mai cadă o dată în gol, acasă cu Strasbourg, doar că dintre toți copiii răzgâiați de bani a răsărit Neymar, de la nivelul umilului fir de iarbă.
După o foarfecă pe care de obicei nu o anunță finalurile, a făcut ochii mici în pământ și a ridicat un pumn din antrebraț din care s-a încărcat cu încredere. Nu știu dacă microfoanele de pe Parc des Princes au un minim sub standard, dar verva nu mi s-a părut că a existat.
A vorbit terenul.
Au biruit individualul și orele în particular ale fotbalului – antrenamente.
O scenă pe care o consider unică în tabloul prezentului. Prototipul fotbalistului modern, din lumi neînțelese și cu capricii din ADN, față în față cu tot mai transformații – la cerere, de nevoie sau nu – suporteri parizieni. Nu e un duel, nu o demonstrație, fiecare a plecat acasă cu gânduri ce nu le poți pune la un loc.
L-au huiduit. Pe moment, doar talentul iartă, cel expus, decisiv. El produce iertarea. Nu știm ce va urma, dacă este un moment de cotitură, unul din care să înveți, o scânteie între instituții sau dacă se va naște formula care va afla câte milioane încap în trei puncte.
Se spune în 2019 că trebuie să vinzi. Altfel spus, că firul de poliester are un puls cu cifre, nete la un moment dat. Un singur lucru nu-l vor schimba: contractul cu suporterii. Se face mereu în viitor și-l primesc ambele părți la sfârșit. În conștiințe, nu pe foi, nu în tricouri vândute.
